Menu
Ne continuăm turul ghidat organizat alături de Ana Rubeli de la Aiciastat printre clădirile impozante ale centrului financiar-bancar al Bucureștilor cu una dintre cele mai faimoase și impunătoare clădiri din centrul istoric: Banca Națională a României. Instituția a fost înființată în aprilie 1889, fiind cea de-a 16-a bancă centrală din lume din punct de vedere cronologic. Clădirea a fost construită în stilul Renașterii înalte franceze pe ruinele fostului han Șerban Vodă, după planurile arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron. Grupul statuar de pe fațada principală ce înfățișează zeițe ale agriculturii și justiției și figuri alegorice ale industriei și comerțului comunică în mod simbolic programul asumat de BNR de a susţine economia naţională.
Primul guvernator al Băncii Naţionale a fost Ion I. Câmpineanu, însă adevăratul ctitor al instituţiei a fost Eugeniu Carada, a cărui statuie (realizată de sculptorul francez Dubois la începutul anilor 1920) poate fi văzută în fața sediului BNR și astăzi. Important economist și om politic, Eugeniu Carada s-a născut la data de 29 noiembrie 1836, la Craiova, într-o familie bogată. A studiat la Paris, unde a întâlnit mari intelectuali ai vremii, pe Edgar Quinet și Michel Chevalier. Carada a apărat interesele naționale și a sprijinit acțiunile politice care au condus la obținerea Independenței României. În 1880, după recunoașterea acesteia la Congresul de la Berlin, Eugeniu Carada a fondat, alături de prietenul său, I. C. Brătianu, Banca Națională a României.
Astăzi Banca Naţională îşi are sediul în clădirea despre care abia am pomenit, din strada Lipscani nr. 25, dar şi în cea din strada Doamnei nr. 8 şi în Palatul Chrissoveloni aflat în imediata vecinătate a acestora, vizavi, pe strada Lipscani nr. 16. Construită în perioada 1923-1929 după proiectul arhitectului George Matei Cantacuzino, clădirea Băncii Chrissoveloni are și un al doilea corp, ridicat pe strada Stavropoleos după planurile arhitectului August Schmiedigen. Banca Națională a României a cumpărat Palatul Chrissoveloni când Banca Chrissoveloni era în prag de faliment. După 1990, palatul a devenit sucursala București a BNR și a fost restaurat.
Lăsăm în urmă sediile BNR și purcedem mai departe la pas spre Pasajul Macca-Vilacrosse. Inițial pe acest loc se afla Hanul Câmpinencei, ultima Câmpineancă proprietară aici fiind chiar Luxandra (născută Cândescu) mama marelui revoluționar liberal Ion Câmpineanu. Hanul intră în posesia dragomanului Petros Serafim în 1830 și ajunge să fie împărțit ca zestre celor două fiice ale acestuia: una căsătorită cu arhitectul Xavier Villacrose, cealaltă cu blănarul de lux Mihalache Macca.
Aici a fost construit faimosul pasaj Macca-Villacrosse cu două ieșiri pe Calea Victoriei. Finalizat în 1891, de arhitectul Felix Xenopol, acesta găzduia 53 de magazine și 30 de apartamente. Cele două ramuri ale pasajului se unesc în strada Eugeniu Carada printr-o arcadă cu atlanți monumentali. În perioada comunistă pasajul a fost redenumit Pasajul Bijuteria, iar în 1979 a fost renovat.
Ne continuăm plimbarea, și poposim pe strada Doamnei, colț cu Eugeniu Carada, în fața Băncii Marmorosch, Blank & Co. Istoria băncii pornește odată cu cu revoluția pașoptistă, când Iacob Marmorosch (cămătar și zaraf la origine) a înființat banca ce îi purta numele. Acesta se asociază cu Mauriciu Blank la 1 ianuarie 1864 și împreună pun bazele noii bănci ce urma să poarte numele consacrat al celor 2 bancheri. În anii 1920 aceasta era cea mai puternică bancă comercială din România, cu 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York).
Sediul băncii ce datează din perioada 1915-1923 este unic atât din punct de vedere arhitectural cât și structural, fiind construită după planurile arhitectului Petre Antonescu, mare maestru al stilului neoromânesc.
Lucrările de restaurare si reconversie a acestei cladiri emblematice într-un hotel de 5 stele au început în 2018 și au durat aproape 3 ani. La interior s-au păstrat și restaurat finisajele și decorațiile din zonele cu valoare istorică. Elementele valoroase – sistemul de iluminat din camera tezaurului, lampadarele de bronz din holul de primire și alte zeci de asemenea piese păstrate în mare parte în forma lor originală – au fost restaurate și puse în funcțiune pentru păstrarea cât mai exactă a identității istorice. Printre elementele care s-au păstrat se numără seiful (cu pereți din beton de 1,20m grosime și ușa originală, care a fost produsă în Olanda și a fost coborată cu macaraua în timpul execuției subsolului) și pictura murală “Agricultura, Industria și Comerțul” creată de Cecilia Cuțescu Storck în 1916 pentru holul de onoare al Băncii.
O reprezentantă remarcabilă a artelor decorative și picturii murale românești, Cecilia Cuțescu Storck a fost prima femeie profesor la o universitate de arte de stat din Europa. Ea și-a început cariera didactică în 1916, la Academia de Arte Frumoase din București. În același an a înființat și „Asociația femeilor pictore și sculptore”, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore. A pictat numeroase murale în clădirile bucureștene, dar și în străinătate, iar una dintre cele mai cunoscute lucrări este fresca „Istoria Negoțului Românesc”, realizată în anul 1933, în aula Academiei de Studii Economice, iar plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal, azi Muzeul Național de Artă al României, găzduiește compoziția alegorică „Apologia artelor românești”, realizată tot de pictorița română.
Lăsăm în urmă centrul financiar-bancar al Bucureștilor și ne continuăm turul cu un imobil interbelic construit pe strada Eforie, colț cu Calea Victoriei. Blocul a fost ridicat în locul fostei clădiri a Legației Ruse – fosta casă Obrenovici, construită inițial în 1791 și apoi refăcută în stil renascentist pe la 1880. Atât reședință consulară, cât și un loc monden foarte cunoscut unde se dădeau cele mai cunoscute baluri la final de secol XIX, clădirea a fost demolată în 1934, pe locul ei construindu-se blocul de cărămidă din prezent. Numit Central Palace, blocul are parterul comercial şi nouă niveluri superioare de apartamente. Amplasată în front continuu, clădirea preia linia uşor curbată a străzii, retrăgând la parter intrările spaţiilor comerciale, precum şi intrarea la parcarea subterană.
Tot pe strada Eforie descoperim și Cinemateca Eforie, singura sală din România în care se proiectează filme aflate în patrimoniul Arhivei Naționale de Filme. Clădirea există din 1947, fiind una dintre cele câteva zeci de clădiri moderniste din București proiectate de Jean Monda. În momentul de față, este unul dintre cele patru cinematografe istorice care încă funcționează în București, alături de Cinema Union, Cinema Pro și Cinema Europa, și singurul în care există un proiector funcțional de 35 mm.
Purcedem mai departe spre următorul popas din turul nostru, casa pictorului Gheorghe Tattarescu situată pe strada domnița Anastasia. Domnița Anastasia Moruzi a fost fiica Smaragdei Sulgearoglu și a lui Constantin Moruzi. Tatăl ei a fost domnitor în Moldova între 1777-1782. Nu ne este cunoscută data nașterii sale, dar știm că s-a căsătorit în Fanar, Constantinopol, cu Luca Arghiropol, care a deținut numeroase funcții importante în Țara Românească, dintre care mare spătar și caimacam al Craiovei. Fratele ei a fost Alexandru Moruzi, important domnitor al Moldovei și Țării Românești. Nu avem foarte multe date despre viața și activitatea ei, însă știm că numele ei a fost și este purtat de această stradă, de lângă Cișmigiu, încă din anul 1856.
Gheorghe Tattarescu a fost un pictor clasic, un pionier al neoclasicismului în pictura românească. A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici. Continuă studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de unchiul său, apoi obține o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma, unde se formează în spiritul academismului Italian. Tattarescu a participat la revoluția de la 1848 și a pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu și Nicolae Bălcescu. A realizat compoziții alegorice cu subiect revoluționar, patriotic, sau istoric, iar o mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase. În perioada 1853–1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici. Tattarescu a întemeiat Școala de Arte Frumoase din București, alături de Theodor Aman.
Atelierul și casa lui Tattarescu au fost locul de întâlnire al artiștilor Mișu Popp, Constantin Lecca, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Karl Storck, Frederic Storck, Ion Georgescu, Constantin Esarcu și mulți alții. Printre elevii care au locuit în camerele de lângă atelier s-au numărat Petru Niculescu, Iosif Iacșici, Gheorghe Ioanid, apoi Artur Georgescu de la Huși și Constantin I. Stăncescu. Aici Tattarescu le dădea lecții de pictură și desen pe timpul iernii, iar vara îi folosea la prepararea pereților bisericilor pe care le picta.
Casa amintește de arhitectura vestitelor hanuri ale Bucureștiului de altădată, constituind un colț caracteristic al vechiului oraș. Tattarescu a cumpărat locuința în 1855 și timp de 3 ani a adaptat-o conform dorințelor sale. A mai construit câteva camere și și-a făcut un atelier pentru pictură, unde a găzduit și parte din elevii săi. La terminarea lucrărilor de amenajare, Tattarescu a înscris pe frontispiciul clădirii, spre strada Belvedere, anul 1858 și inițialele G.T., înscrisuri care se mai pot vedea și astăzi.
Mergem mai departe și ajungem pe strada Ion Brezoianu. Născut în anul 1817, la București, marele profesor și publicist a urmat cursurile de la școala „Sf. Sava”, unde l-a avut coleg pe Emanoil Florescu, viitor președinte al Consiliului de Miniștri și profesor de matematică pe Petrache Poenaru. Brezoianu a fost un mare reformator al sistemului educațional românesc. A planificat construcțiile a peste 260 de școli din județul Mehedinți și a instruit viitorii dascăli. După ce a fost închis timp de 6 luni de domnitorul Alexandru Ion Ghica și-a reluat misiunea în Câmpulung Muscel și în Prahova. Gheorghe Bibescu a fost surprins de rezultatele acțiunilor profesorului și l-a numit pitar.
Ultima oprire din turul acesta ne aduce în fața imobilului de la numărul 9, pe strada Ion Brezoianu, unde odinioară exista o lăptărie faimoasă. Lăptarul negustor Gavril Cosma deschide lăptăria pe terenul cumpărat de la soția lui Zerlendi Cristofi, un cunoscut bancher bucureștean (n. 1844), senator de București și consilier communal pe vremea lui Pache Protopopescu.
Un adevărat roman al boemei literare bucureştene interbelice s-ar putea scrie în legătură cu localul lui Cosma în această perioadă. Unul dintre fiii lăptarului Cosma, Dimitrie, avea veleităţi literare, cu colaborări la „Vremea”, „Bilete de papagal” şi altele. Într-o scriere umoristică, Neagu Rădulescu, unul din obişnuiţii localului, scrie:
,,Într-adevăr, domnul Cosma-senior nu mai poate să sufere poeţii, de când aceştia i-au invadat iaurgeria, vârând degetele prin castroane, discutând «radical» şi, mai mult, molipsindu-i şi odrasla, pe Mitică. De când Mitică scrie şi el poezii, laptele e întotdeauna afumat”.
Printre cei ce treceau pragul prăvăliei se mai numărau: Saşa Pană, Felix Aderca, Zaharia Stancu, Victor Eftimiu.
„La mesele de fier cu placă de marmură s-au adunat între cele două războaie mondiale mulţi dintre poeţii şi prozatorii de avangardă, dar şi din alte curente literare, mai ales că blândul patron acorda cu inimă largă credit celor certaţi cu finanţele. Aşa s-a încropit aici, cu timpul, un fel de cenaclu sui-generis, nerecunoscut de vreo istorie literară"
– Alexandru Predescu
Încheiem aici ultimul tur organizat cu prilejul proiectului “Mergând pe Străzi cu renume.” Cu această ocazie, vrem să mulțumim încă o dată Anei Rubeli, de la asociația culturală Aiciastat, pentru un tur care ne-a ajutat să ne împrietenim cu orașul, cu termeni arhitecturali care pot părea criptici în lipsa unor studii de specialitate și pentru poveștile care ne-au adus mai aproape de farmecul Bucureștilor de altă dată. Le mulțumim și participanților la tur, alături de care am petrecut o după-amiază foarte plăcută și, desigur, vouă cititorilor.
Proiectul ”Străzi cu renume” este co-finanțat AFCN, iar continuarea acestuia ”Mergând pe Străzi cu renume” este co-finanțată de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul programului 2021 București – Oraș deschis.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural 2021 – București – Oraş deschis. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
