fbpx

Cecilia Cuțescu Storck

Cecilia Cuțescu Storck

pictoriță, (1879 – 1969)

Cecilia Cuțescu-Storck s-a născut în data de 14 martie 1879, la Câineni, Vâlcea. A fost crescută și adoptată de către bunicii ei, iar împreună cu aceștia s-a mutat la București pentru a urma cursurile Școlii Centrale de Fete. Încă din această perioadă exprima o pasiune pentru artă și picta în afara orelor. Pictorul polonez Tadeusz Ajdukiewicz a confirmat faptul că mica artistă avea într-adevăr un talent. După această validare, a fost susținută să continue studiile la Munchen și apoi la Paris, unde a lucrat cu Jean Paul Laurens și Benjamin Constant, la Academia Julien. În 1906 a avut prima expoziție personală, în Paris. La scurt timp, a expus ca membru al grupului Tinerimea Artistică, alături de artiști cunoscuți ai vremii. A revenit în țară unde a dezvoltat un interes pentru artele decorative și pictura murală monumentală. A fost prima femeie profesor la o universitate de arte de stat din Europa. Cecilia Cuțescu-Storck a început cariera didactică din 1916 la Academia de Arte Frumoase din București. Prin operele sale a promovat convingeri feministe.Tot în anul precizat anterior a înființat „Asociația femeilor pictore și sculptore”, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore. A realizat numeroase picturi murale în clădirile bucureștene, dar și în străinătate. Una dintre cele mai cunoscute lucrări este fresca „Istoria Negoțului Românesc”, realizată în anul 1933, în aula Academiei de Studii Economice. De asemenea, plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal, azi Muzeul Național de Artă al României, găzduiește compoziția alegorică „Apologia artelor românești”, realizată tot de pictorița română. A expus la Bienala din Veneția, iar câțiva ani mai târziu, a fost numită președinta Sindicatului de Arte Frumoase. A fost căsătorită cu sculptorul Frederic (Fritz) Storck, alături de care a construit cunoscuta casă Storck, din strada Vasile Alecsandri. Clădirea găzduiește astăzi Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Renumita pictoriță română s-a stins din viață în data de 29 octombrie 1969, la București.

Ilustrație de: Maria-Livia Onete