Victor Daimaca
astronom, profesor, (1892 – 1969)
Victor Daimaca s-a născut în data de 22 august 1892, la Turnu Severin. Familia sa era de negustori, iar pe părinți îi chemau Maria și Dumitru. A studiat matematica la Facultatea de Științe din București, unde i-a cunoscut pe Gheorghe Țițeica, profesor renumit de matematică, și Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, care a susținut înființarea Observatorului Astronomic din București în anul 1908. A fost profesor de matematică la Școala națională de băieți din Târgu Jiu (azi colegiul ”Tudor Vladimirescu”), iar din 1950 s-a mutat în București, pentru a lucra la Observatorul Astronomic. Victor Daimaca, un pasionat al astronomiei, a descoperit în data de 3 septembrie, cu ajutorul unui binoclu, o cometă de mărimea 8, în constelaţia Lynx, pe linia Geminorum – Ursa Mare. Descoperirea a fost omologată de Uniunea astronomică internaţională şi a fost numită cometa Daimaca – 1943. Când a fost observată de astronomul român cometa se afla la 49,5 milioane kilometri de Pământ. La scurt timp, în același an, în data de 16 decembrie, Victor Daimaca, a descoperit o altă cometă, pe care au observat-o alţi 2 astronomi: Van Gelt şi Peltier. Uniunea astronomică internaţională a denumit cometa după numele celor 3 descoperitori: VanGelt-Peltier-Daimaca. A continuat și a descoperit și alte comete, iar pentru meritele sale a primit o medalie de bronz cu numele său gravat pe ea din partea Societății astronomice a Pacificului din San Francisco . Renumitul astronom român s-a stins din viață în data de 20 mai 1969, la București.
Ilustrație de: Andrei Nicolescu