Tony Bulandra
actor, (1881 – 1943)
Tony Bulandra s-a născut în data de 13 martie 1881, la Târgoviște. Părinții lui, Anton și Elena, erau proprietarii unei farmacii. Studiile le-a început la Institutul Schewitz-Thierrin din București și le-a încheiat la Colegiul „Sf. Sava”. Din 1899 a fost student al Conservatorului din București, unde Constantin Nottara i-a fost profesor și îndrumător. A obținut oportunitatea de a studia în străinătate, astfel a ajuns să studieze cu Eugene Silvain, în Paris. A debutat pe scena Teatrului Național București, în rolul Phadrel din „Pygmalion, Regele Feniciei” de G. Bengescu-Dabija. Din 1908 a devenit societar al TNB, din care se va retrage la scurt timp. A avut pornirea de a înființa propria lui companie de teatrul. Astfel, ia naștere Compania Davila, la Teatru Modern, unde Tony are o perioadă de succes. A revenit pentru o scurtă perioadă de timp la TNB, apoi tot la Teatrul Modern a înființat compania Bulandra-Voiculescu, împreună cu soția lui, Lucia Sturdza Bulandra. Încheie legăturile cu TNB și Modern, iar în final, din 1915 a luat naștere la Teatrul Comedia compania Bulandra. A jucat sute de roluri: Gallus din „Fântâna Blanduziei”, de V. Alecsandri; Leandru din „Doctorul fără voie” de Moliere; Don Rodrigo din „Cidul” de Corneille, Karl Moore din „Hoții” de Frații Schiller; Hamlet și Romeo din clasicele piese ale lui Shakespeare. În cimatografie îl putem urmări pe Tony Bulandra în „Amor fatal” (1911), „Dragoste la mănăstire” (1912) și „Trenul fantomă” (1933). A sprijinit teatrul românesc și în calitate de director de scenă, poziție din care a montat 33 de piese scrise de mai mulți dramaturgi români: Muștescu, Kirițescu, Victor Eftimiu, ș.a. A fost onorat cu premii precum: Ordinul Steaua României, Ordinul „Bene Merenti” Clasa I, Ordinul Meritul Cultural. Renumitul actor român s-a stins din viață în data de 5 aprilie 1943, la București.

Ilustrație de: Dariana Ilie