fbpx

Theodor Speranția

Theodor Speranția

scriitor, folclorist, (1856 – 1929)

Theodor Dimitrie Speranția s-a născut la data de 4 mai 1856, la Deleni, Iași. Numele său de la naștere a fost Theodor Dimitrie Nădejde. Învățătorul lui de la școala din Târgu Frumos i-a schimbat numele în Speranția.

A debutat în anul 1873 în Revista „Perdaful”. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie la Iași, iar doctoratul l-a obținut în același domeniu, la Liege în Franța. A lucrat ca profesor la Azilul „Elena Doamna” și Liceul „Matei Basarab”.

A co-fondat Ziarul „Basarabia” în anul 1879, primul ziar socialist. În activitatea publicistică i-a avut în echipă și pe frații lui, Ioan și Gheorghe Nădejde, dar și pe N. Russel. Mai târziu, a contribuit și la înființarea ziarului „Contemporanul” (1881-1888) și la „Revista nouă” a lui B.P. Hașdeu.

A studiat folclorul și literatura română și a versificat o serie de anecdote populare în 3 volume care au fost publicate în 1889. A mai publicat proză și teatru. Cea mai remarcabilă lucrare este „Graiul nostru”, unde Theodor Speranția a colaborat cu O. Densușianu și I. A. Candrea, unde s-au aplicat chestionare privind sărbătorile poporului român.

Theodor Speranția a fondat Muzeul Etnografic, a fost vicepreședinte al Teatrului Popular, membru al Societății Tinerimea Română și membru corespondent al Academiei Române.

Theodor Speranția s-a stins din viață la data de 9 martie 1929, la București. 

Surse:

Ionescu, Aurel, „Străzi din București și numele lor”, vol. VI, Ed.Vremea, București, 2020, p. 213-214

Wikipedia, „Theodor Speranția”, data accesării: 09.08.2021, URL

Ilustrație de: Ionuț Popescu