Naum Râmniceanu

Naum Râmniceanu s-a născut în data de 27 noiembrie, la Corbi, Argeș. A provenit dintr-o familie bună, tatăl său fiind protopopul Bucur, cunoscut că venise din Jina Sibiului în 1755. A fost susținut să-și realizeze studiile la București și să învețe româna și greaca. La numai 15 ani a fost numit diacon, iar în viața lui a călătorit și trăit la mai multe mănăstiri. A fost un cunoscut ca fiind un bun profesor, care a predat în privat în mai multe case boierești. Din 1788 s-a refugiat în Ardeal și s-a stabilit la Mănăstirea Hodoș – Bodrog, care se afla în zona Aradului. Nu a stat foarte mult aici, iar după 1 an s-a mutat la mănăstirea Lipova. Din 1795 a revenit în Țara Românească și a început cariera didactică. Începând cu anul 1802 începe să activitatea de istoric și scriitor. Pe parcursul vieții a scris lucrări cu caracter educațional și religios, atât în limba română, cât și în limba greacă: „Abecedar greco-roman”, „Dedicațiune Domnitorului”, „Epifonematele”, „Frase” (în greacă), „Însemnări din cartea lui Iov” (în greacă), „Gramatica” (în greacă). În 1821 a scris „Poesiile asupra Zaverei”, „Cronic”, o lucrare istorică care a fost continuată mai târziu de „Istoria Țării de la 1812 la 1827”. A început să se simtă în scrierile sale importanța valorilor naționale, consemnând evenimentele importante petrecute la început de secol XIX, în Țăra Românească Renumitul călugăr, istoric și poet Naum Râmniceanu s-a retras la Mănăstirea Cernica, din 1833, unde a continuat să scrie, deși era bolnav. S-a stins din viață șase ani mai târziu.