fbpx

Mihail Petrini

Mihail Petrini-Galați

profesor, medic, (1846 – 1926)

Mihail Petrini-Galați a reușit, până la vârsta de numai 28 de ani, după ce a obținut titlul de doctor în medicină, să susțină primele cursuri de dermatologie. Acestea au fost desfășurate la Spitalul Colțea. Prin inaugurarea acestor cursuri, s-a înființat și prima catedră de dermatologie.

După acest debut, a revenit în orașul natal, în Galați, unde a practicat medicina generală. Obișnuia să călătorească la Viena, la două mari centre dermato-venerologice din lume, potrivit profesorului Nicolae Marcu.

În 1881, a preluat catedra nou-înființată de histologie, a Facultății de Medicină din București. În următorii ani, a organizat cursurile facultative de dermatologie și de boli venerice, urmând ca în final să realizeze un curs specializat pe acest domeniu. În urma eforturilor sale, s-a întemeiat o nouă catedră, cea de dermatologie și sifiligrafie (mai târziu numită dermatologie și venerologie).

A luptat împotriva TBC-ului. A întemeiat, alături de Ioan Cantacuzino și Ștefan Irimescu, Societatea pentru Profilaxia și Asistența Tuberculoșilor Săraci. Tot ei au înființat Spitalul Filaret, care astăzi se numește Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

A fost director al Serviciului Sanitar din România, între 1901-1903, echivalentul unui ministru, în zilele noastre. De asemenea, a fost decan al Facultății de Medicină între 1914-1916 și 1918-1919.

Surse:

Gavriliu, Delia, „Mihail Petrini-Galaţi, un promotor în medicină”, Presa Galați, data publicării: 05.08.2014, data accesării: 05.08.2021, URL

Ilustrație de: Adelina Butnaru