fbpx

Gheorghe Șincai

Gheorghe Șincai

istoric, filolog, traducător, scriitor, (1754 – 1816)

Gheorghe Șincai s-a născut la data de 28 februarie 1754, la Rânciu, în Imperiul Habsburgic. Studiile le-a urmat la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi a urmat cursuri în Cluj, Bistrița, Blaj. A aprofundat studiile alături de Samuil Micu, nepotul episcopului Inocențiu Micu-Klein, în Viena și Roma.

A fost director al învățământului greco-catolic din Transilvania și a încurajat răspândirea culturii în mediul rural. A elaborat prima carte de gramatică a limbii române, „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în Viena.

Îi erau cunoscute limbile română, latină, maghiară, germană, greaca veche, italiană și franceză. Fiind un om cultivat și educat, a fost potrivit pentru rolul de bibliotecar al Colegiului de Propagandă Fide din Roma.

Din 1784, a fost desemnat director general al școlilor românești. A înființat școli noi și a editat manuale școlare.

În 1791, a apărut memoriul scris de Gheorghe Șincai, „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae”, unde era prezentat programul politic al mișcării Școlii Ardelene. Acesta a fost trimis împăratului Leopold al II-lea, unde se cerea recunoașterea ca națiune egală în drepturi cu celelalte naționalități din Imperiul Habsburgic.

A militat puternic pentru afirmarea românilor din Imperiul Habsburgic, solicitând drepturi egale și educație în limba română, alături de Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu.

În 1811, apare lucrarea sa cea mai cunoscută, Hronica Românilor, care a reprezentat un material informativ cuprinzător, critic, pe baza unor documente, care identificau dovezi din istoria românilor, care atesta crearea poporului la nord și la sud de Dunăre.

Gheorghe Șincai s-a stins din viață la data de 24 noiembrie 1816.

Surse:

Enciclopedia României, „Gheorghe Șincai”, data accesării: 03.08.2021, URL

Ionescu, Aurel, „Străzi din București și numele lor”, vol. IV, Editura Vremea, București, 2015, p. 184-185)

Moceanu, Răzvan, „PORTRET: Gheorghe Şincai – reprezentant de marcă al Şcolii Ardelene”, Radio România Cultural, data publicării: 28.02.2021, data accesării: 03.08.2021, URL

Pădurean, Bianca, „Cărturarul Gheorghe Șincai și războiul său cu Ioan Bob”, RFI România, data publicării: 02.11.2020, data accesării: 03.08.2021, URL

Wikipedia, „Gheorghe Șincai”, data accesării: 03.08.2021, URL

Ilustrație de: Pisica Pătrată