Gheorghe Asachi
prozator, profesor, (1788 – 1869)
Gheorghe Asachi s-a născut în data de 1/12 martie 1788, la Herța, nordul Moldovei, azi în Ucraina. Tatăl lui a fost preotul Lazăr Asachievici, iar numele mamei a fost Elena. Educația a început-o acasă împreună cu tatăl său, iar de la 9 ani a început să învețe în limba polonă, latină și germană, la Lvov. Tot în acest oraș a intrat ca student la Facultatea de Filosofie, unde, mai târziu, a primit titlul de doctor. În același timp a studiat ingineria și arhitectura, obținând diploma și în aceste domenii. Pe perioada studiilor a fost puternic influențat de ideile și conceptele iluministe ale vremii, iar mai târziu se vede acest lucru, devenind un cunoscut precursor al pașoptismului. Ca drept dovadă Gheorghe Asachi a fost primul nuvelist istoric din spațiul românesc. În 1812 a revenit în Moldova, unde dorește să contribuie la dezvoltarea sistemului de învățământ. Începe predând un curs de inginerie care a lansat prima generație de ingineri români. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de organizarea școlilor din Moldova (1813 – 1849) însărcinat de mitropolitul Veniamin Costache. A fost un om de cultură extrem de important, care s-a folosit de toate resursele pe care le-a avut la îndemână pentru a promova educația și cultura în limba română. Astfel, Gheorghe Asachi a organizat primele reprezentații teatrale în limba română și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). A tradus piese de teatru și poezii străine. A avut o activitate publicistică impresionantă publicând din 1829 prima gazetă românească din Moldova, „Albina Românească”. A publicat și „Foaia sătească” și „Icoana lumii”, gazetă dedicată popularizării ideilor tehnologice și științifice. În 1834 a înființat prima școală primară de fete, numită „Institutul pentru educația fetelor”. De asemenea, a pus bazele învățământului politehnic și artistic, înființând mai multe școli, atât primare, cât și de arte și meserii. A scris manuale și a compus programe educaționale. Înainte să moară a călătorit în Lemberg, Galiția, la vârsta de 81 de ani, ca să cumpere manuscrisul operei „Țiganiada”, a lui Ion Budai-Deleanu. Renumitul scriitor s-a stins din viață în data de 12/24 noiembrie 1869, la Iași.
Ilustrație de: Andrei Dragomir