Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu s-a născut în data de 31 octombrie 1881, la Fălticeni. A început școala primară și gimnazială în localitatea natală. Liceul l-a urmat în Iași, iar mai târziu, licența a obținut-o la Universitatea din București. În anul 1903 a avut loc debutul său publicistic în suplimentul literara al ziarului „Adevărul”. La scurt timp a început să colaboreze și cu „Epoca”, unde a scris despre Mihail Sadoveanu. În continuare a publicat numeroase articole despre scriitori sămănătoriști și poporaniști. Activitatea sa din acești ani au fost prinse în două volume, „Pași pe nisip …”, care au fost lansate în 1906. După lansarea volumelor de debut își continuă studiile, la Paris, unde a obținut titlul de doctor sub îndrumarea profesorului Émile Faguet, critic și istoric literar. După ce a revenit în țară a continuat activitatea publicistică colaborând cu „Convorbiri Literare”, „Viața Românească”, „Convorbiri critice”, „Viața Literară”, „Sburătorul”, „Lectură pentru toți”. A realizat monografii despre Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Gheorghe Asachi. În cariera sa didactică a fost profesor de latină la Liceul „Matei Basarab” și la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, în București. Lovinescu este cel mai important critic al literaturii român, după Titu Maiorescu. A pus bazele teoretice ale „modernismului”, prin lucrări precum „Istoria civilizației române moderne”, în trei volume, și „Istoria literaturii române contemporane”, în 6 volume, publicate între 1926 – 1929. Alte volume: „Critice” (1925-1929), „Memorii” (1932) și ciclul românesc „Bizu” (1932). Spre finalul vieții a studiat lucrările lui Titu Maiorescu. Renumitul critic și istoric român s-a stins din viață în data de 16 iulie 1943, la București.