fbpx

Elie Radu

Elie Radu

inginer, academician, (1853 – 1931)

Inginerul Elie Radu s-a născut în Botoșani, în 1853. A studiat la Academia Militară din Iași, iar după aceea a urmat cursuri de perfecționare în matematică la Universitatea din Bruxelles.

Din 1879, a fost subdirector la construirea căii ferate Câmpina-Doftana. Apoi a fost director la Direcția Generală de Studii și Construcții, atașat al Ministerului Lucrărilor Publice.

Până în anul 1930 a adus contribuții majore la dezvoltarea căilor ferate din România. S-a preocupat atât de siguranța, cât și de durabilitatea acestora. De asemenea, a fost Director al Direcției Poduri și Șosele, el fiind inginerul care a construit șoselele naționale Moroieni-Sinaia, Ploiești-Predeal, Comănești-Palanca.

Activitatea sa a implicat și construcția de poduri. Proiectele cele mai renumite au fost podul din beton armat, cu arce de susținere a platelajului, peste râul Jiu și cele opt poduri care leagă malurile Siretului.

Elie Radu a oferit directive pentru construcția mai multor clădiri publice, cel mai important proiect fiind cel al construirii Ministerului Lucrărilor Publice (actualmente Primăria Capitalei). De asemenea, a venit cu o soluție în ceea ce privea alimentarea cu apă a Bucureștiului.

În anul 1927, a devenit membru de onoare al Academiei Române. A fost profesor de onoare al Școlii de Poduri și Șosele.

Renumitul inginer român Elie Radu s-a stins din viață în anul 1931.

Surse:

Popescu, Hristache, „Personalitati romanești în construcții – Elie RADU (1853 – 1931)”, Revista Construcțiilor, nr. 95, august 2013, data publicării: 01.08.2013, data accesării: 02.08.2021, URL

Voinea, P., Radu, Acad., „INGINERI MARI PERSONALITATI. ELIE RADU (1853 – 1931)”, Univers Ingineresc, nr.: 20/2003 (307), data: 15-31 octombrie 2003, data accesării: 02.08.2021, URL

Wikipedia, „Elie Radu”, data accesării: 02.08.2021, URL

Ilustrație de: Oana Mărieș