Ecaterina Teodoroiu
eroină, (1894-1917)
Ecaterina Teodoroiu s-a născut la data de 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, județul Gorj. Părinții ei lucrau în agricultură, iar educația a primit-o la Vădeni și la Târgu-Jiu. În 1913 s-a înscris în Asociația cercetașilor, iar doi ani mai târziu, a absolvit Școala de Moașe din București.
La începutul Primului Război Mondial a ajutat soldații răniți din spitalul din Târgu-Jiu. În octombrie-noiembrie 1916 și-a vizitat fratele pe front pentru a-i duce alimente. El a sfârșit sub ochii surorii lui, fiind omorât de explozia generată de un obuz care a căzut în apropiere (Fudulu,C., „art. cit.”).
Acest moment a generat în Ecaterina dorința de-a se înrola în armată ca voluntar pentru a se răzbuna. A fost inclusă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu. La scurt timp, a fost luată prizonieră de către germani, dar scapă trăgând cu revolverul, pe care-l ascunsese, în santinelă și fugind cu alți prizonieri. A fost rănită în cadrul acestui eveniment și revine pe front, îngrijind răniții, din februarie 1917.
A fost decorată de Regele Ferdinand I cu „Virtutea militară de război, Clasa a II-a”. De asemenea, a mai primit o decorație, „Virtutea Cercetășească de aur”. Există multiple variante privind acordarea și neacordarea titlului de Sublocotenent onorific. Colonelul Jipa a susținut că aceasta l-a primit la 19 martie 1917, când a fost și decorată, de către Regele Ferdinand I. O altă variantă este cea a locotenentului Pomponiu care susține că Regina Maria i-ar fi acordat acest titlu, în timpul unei vizite realizate la spitalul de la Iași.
A murit la data de 22 august/4 septembrie 1917, fiind împușcată pe frontul de luptă, în timp ce se afla în plutonul din Compania a 7-a, pe Dealul Secului.
Surse:
Fudulu, Cătălin, „Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)”, data accesării: 02.08.2021, URL
Wikipedia, „Ecaterina Teodoroiu”, data accesării: 02.08.2021, URL
YouTube, TVR, „5 minute de istorie: Povestea Ecaterinei Teodoroiu”, data publicării: 18.06.2015, data accesării: 02.08.2021, URL

Ilustrație de: Eduard Bălaș