fbpx

Dr. Iacob Felix

Dr. Iacob Felix

medic, academician, (1832 – 1905)

Iacob Felix s-a născut la data de 6 ianuarie 1832, în Boemia, azi Republica Cehă.  Studiile de medicină le-a început la Praga, apoi le-a continuat până la obținerea titlului de doctor la Universitatea din Viena.

În anul 1858, a ales să vină la București, dat fiind că nu exista o concurență foarte ridicată pentru ocuparea posturilor de doctori și erau foarte multe probleme medicale de rezolvat. Astfel, a mers la Consiliul medical al Țării Românești pentru a solicita emiterea permisului de liberă practică.

Domeniul său de interes a fost sănătatea publică, limitarea răspândirii bolilor epidemice și creșterea nivelului de igienă în mediile defavorizate.

Cercetările sale s-au concretizat în cele trei volume ale studiului „Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea”, una dintre cele mai complexe lucrări despre igienă din lume, apreciată la nivel internațional.

Aici prezintă informații despre învățământul medical, bolile care au existat în spațiul românesc, sau despre primele lucrări scrise asupra igienei sau a medicinei,

El s-a folosit și de presă, pentru a atrage atenția asupra faptului că românii trebuie să fie mai atenți la sănătatea lor, abordând teme și subiecte diverse. Unul dintre acestea este legat de consumul de alcool, unde a observat că bucureștenii beau, în medie, de trei ori mai mult decât românii din alte localități.

Renumitul doctor Iacob Felix s-a stins din viață la data de 19 ianuarie 1905.

Surse:

Kaliani, Mira, „Igienă, economie, solidaritate. Dr. Iacob Felix, cel care vorbea de mai bine de un secol despre „știința păstrării sănătății”, data publicării: 20.03.2020, data accesării: 02.08.2021, URL

Wikipedia, „Iacob Felix”, data accesării: 02.08.2021, URL

Râmniceanu, Mihai, „Iacob Felix”, Les Sages d’Heliopolis, data accesării: 02.08.2021, URL

Ilustrație de: Florin Enache