Istoria proiectului “Străzi cu renume” nu poate începe direct cu momentul nașterii sale – nimic de altfel nu începe direct cu nașterea. Acela este doar punctul culminant al unui lung șir de evenimente. În măsura în care am putea identifica din ce în ce mai multe verigi în lanțul cauzal, aceasta este doar un articol, așa că nu avem timp pentru prea multe digresiuni.
Cu siguranță, coagularea unui grup de colegi ai secției de grafică de la UNArte într-o asociație, numită Antistatic, a fost unul dintre punctele cruciale. Un alt punct a fost ideea unui prim proiect numit “Portrete de cartier” și reușita de a obține finanțarea pentru acesta. Am vrut să cercetăm cartierele Bucureștiului dintr-o perspectivă artistică, să documentăm creativ locurile, să vedem dacă ele au o identitate și dacă da, atunci să o surprindem, iar dacă nu, să îi ajutăm pe locuitori să o contureze. Ne-am plimbat cu proiectul prin Bucureștii Noi (Străulești) și prin Obor. După aceea a venit 2020. Am decis că, în ciuda restricțiilor, nu putem lăsa lucrurile să stagneze. În plus, aveam deja câteva legături și cunoșteam oameni dornici să ne ajute cu proiectul. Asta ne-a condus la al treilea cartier căruia i-am făcut ”portretul” – Cotroceni.
Am ajuns acum la numărătoarea finală, deoarece un ”Portret de cartier” se începe în primul și în primul rând cu niște plimbări sănătoase pe străzi. În Cotroceni ne-am plimbat destul de mult pe străzi precum Dr. Reiner, Dr. Greceanu, Dr. Lister, Dr. Bagdasar, doctor, doctor și iar doctor. Este incert care dintre membrii echipei și-a exprimat curiozitatea pentru prima oară, dar reacția a fost unanimă – habar n-aveam cine erau ”ăia”. Din zecile de nume de doctori, poate auzisem de vreo 2-3. Dacă altcineva s-ar fi mulțumit să consulte internetul și să afle, sau pur și simplu să amâne această activitate și să uite de misteriosul Dr. Reiner, noi am văzut în această situație o oportunitate. Cât de mare era această oportunitate ne-au confirmat chiar cotrocenenii, care, confruntați cu identitate marilor doctori au dat, mai pe cotite, același răspuns – habar n-aveau nici ei.
Abia acum am ajuns în punctul nașterii propriu-zise a proiectului. Confruntați cu situația ciudată de a naviga străzi ce poartă numele unor mari personalități medicale despre care nu știm nimic, am decis să o rezolvăm într-o manieră atât informativă, cât și artistică. Așa au apărut primele panouri montate pe străzi – cu o informație scurtă pentru cei grăbiți, o ilustrație a personalității pentru cei în fugă și un cod QR, care trimitea la o pagină cu mai multe detalii biografice, pentru satisfacția curioșilor împătimiți.
Continuarea proiectului a venit de la sine, motivată de două aspecte: răspunsul pozitiv al oamenilor din Cotroceni și revelația că habarnismul general nu era greu de extins și la zone mai bine cunoscute. Magheru cine a fost? Da` Vasile Lascăr? Tu știi cine a fost Mihail Moxa sau Pavel Kiseleff? Răspunsurile erau laconice în cel mai bun caz și asta în condițiile în care cel puțin tot grupul nostru era format din oameni având la activ măcar o facultate. Rezultatul a fost clar – proiectul ăsta trebuie extins în tot Bucureștiul.
Înainte să închei această scurtă prezentare a parcursului nostru vreau să vă ofer un pic din experiența personală legată de acest proiect. Cu toții suntem de acord că e mai bine să știi decât să nu, că e important să ai o idee despre cum a ajuns societatea noastră să arate și să se comporte în felul în care o face și cine au fost oamenii care au contribuit la acest demers. Dar pe lângă toate acestea mai este ceva. În procesul de ilustrare și documentare asupra personalităților mi-am dat seama că între a citi o descriere de două rânduri și a citi câteva paragrafe se petrece ceva straniu. Brusc, omul respectiv nu mai e doar un nume de care sunt atașate niște realizări, ci devine cu adevărat un om: cu bune, cu rele, cu eșecuri și reușite. Pe scurt, începi să empatizezi cu el. Deodată realizările fantastice nu mai sunt rezultatul unui soi de geniu, har sau talent. Cu siguranță că, în lumea lipsită de egalitate de șanse a secolelor trecute, statutul social făcea diferența; lucru perfect valabil și azi. Dar din nou și din nou dădeam peste aceeași ”rețetă” a succesului: multă, multă muncă, determinare și un simț de responsabilitate față de societate. Pentru mine personal să știi cine ce a făcut are valoarea lui, dar există un alt aspect pe care îl consider mult mai important: anume că toți cei care au avut realizări cu adevărat impresionante au urmat aceeași cale – a dedicației, a profesionalismului și a perseverenței.
Restul îl puteți admira pe site și prin oraș. Momentan am colaborat cu 29 de artiști și am realizat 150 de plăcuțe pentru 150 de străzi din București. În tot procesul acesta am descoperit personalități demne de toată admirația și, nu de puține ori, personaje a căror viață bate filmul. Sperăm ca prin demersul nostru cât mai mulți oameni nu doar să descopere, dar și să învețe măcar un pic din viața impresionantă a acestor oameni.
În octombrie vom organiza și o serie de tururi ghidate, prezentate de Aici a stat în care să surprindem mai mult legătura dintre oameni, locuri și istorie. Mai multe detalii puteți afla pe pagina evenimentului.
În încheiere vrem să le mulțumim celor care ne-au ajutat să facem dintr-o idee realitate. Proiectul ”Străzi cu renume” este co-finanțat AFCN, iar continuarea acestuia ”Mergând pe Străzi cu renume” este co-finanțată de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul programului 2021 București – Oraș deschis.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural 2021 – București – Oraş deschis
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.