Regina Elisabeta
(1843 – 1916)
Elisabeta a României s-a născut la data de 29 decembrie 1843, la Neuwied, Germania. În 1869, s-a căsătorit cu domnitorul Carol I al României.
A publicat lucrări literare, în germană și franceză, sub pseudonimul Carmen Sylva. A abordat în lucrările sale tematici spirituale. A avut parte de o educație aleasă și învățase germana, franceza, engleza, româna, latina și greaca. A creat un salon de cultură unde se întâlneau Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.
Regina Elisabeta s-a ocupat de numeroase acțiuni caritabile. În 1877, a înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire. De asemenea, a sprijinit puternic artele, meșteșugurile tradiționale. Organiza evenimente culturale la castelul Peleș.
A încurajat turismul și a promovat țara în străinătate. A inițiat un proiect prin care trenul Orient Express se oprea la Sinaia, iar turiștii erau cazați la Castelul Regal. De asemenea, a participat la Expoziția Internațională de la Paris cu articole lucrate tradițional de femei: broderii și tapițerii. În 1912, a organizat la Berlin o expoziție dedicată femeilor: „Die Frau im Kunst und Beruf” („Femeia în artă și meșteșuguri”).
În 1906, a înființat Societatea Orbilor din România, iar câțiva ani mai târziu a fondat un azil pentru nevăzători. Pe plan educațional, a susținut tinerii să plece în străinătate la studii cu burse.
Regina Elisabeta s-a stins din viață la 18 februarie 1916, la Curtea de Argeș.
Surse:
Ionescu, Aurel, „Străzi din București și numele lor”, vol. IV, Ed.Vremea, București, 2015, p. 45-46
Pagina web Familia Regală, „Regina Elisabeta”, data accesării: 09.08.2021, URL

Ilustrație de: Maria Livia Onete