Nicolae Filimon

Nicolae Filimon s-a născut în data de 6 septembrie 1819, la București. Părinții lui au fost preotul Mihai Filimon, paroh la Biserica Enei, și Maria. A început studiile la Școala catihetică din curtea Bisericii Enei, împreună cu Dascălul Chivu. A continuat să învețe desăre tainele cântecelor bisericesti la două școli de cântăreți din București, iar la vârsta de 10 ani a început să cânte în corului bisericii tatălui său. Din 1852 a devenit epitrop al bisericii Enei și „Conțopist” la Departamentul Credinței. 4 ani mai târziu a fost numit pitar. Debutul său ca autor a avut loc la ziarul „Naționalul”, în anul 1857 cu mai multe cronici muzicale. În urma unei călătorii realizate în Europa a scris lucrarea „Excursiuni în Germania meridională”. După ce revine din călătoria sa a colaborat cu „Revista Carpaților” și „Țăranul român”. Din 1862 a acupat funcția de director al Arhivelor Statului. În același an a publicat în mai multe numere din „Revista Română”, coordonată de Al. I. Odobescu, romanul „Ciocoii Vechi și Noi” sau „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”. Anul următor opera „Ciocoii Vechi și Noi” este publicată sub forma unui singur volum. Romanul a fost lăudat și consacrat ca fiind prima lucrare de proză notabilă din istoria litearturii românești. Autorul a surprins printr-o manieră realistă societatea românească a anilor 1814-1825. Înainte de moarte a fost cronicar la „Buciumu”. Renumitul autor român s-a stins din viață în data de 19 martie 1865, la București, bolnav de tuberculoză.