fbpx

Gheorghe Marinescu

Dr. Gheorghe Marinescu

neurolog, cercetător, om de știință, (1863 – 1938)

Gheorghe Marinescu s-a născut la data de 28 februarie 1863, la București. A studiat Medicina, unde a avut ocazia să lucreze în laboratorul lui Victor Babeș. După ce-a absolvit, a continuat să urmeze cursurile la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos din Spitalul Salpetrière, condusă de Jean-Martin Charcot, și a creat legături cu personalități, precum Pierre Marie, Joseph Babinski. Din 1890, timp de 6 ani, a călătorit în scop științific, în Germania, Anglia, Belgia și Italia, iar în 1897 a obținut doctoratul, la Paris, cu o teză având titlul Mâna suculentă în siringomielie.

În continuare și-a concentrat studiile pe cercetarea celulei nervoase, iar rezultatele le regăsim în monografia „La cellule nerveuse”, „Câteva date noi asupra structurii celulei și, în special, asupra celulei nervoase” și „Date și cercetări nouă asupra biologiei celulei nervoase”.

Dintre studiile sale de neurologie clinică, sunt de menționat descrierea reflexului palmo-mentonier în afecțiunile sistemului piramidal (împreună cu Anghel Radovici) și descrierea unui sindrom neurologic ereditar cunoscut în literatură sub numele de Sindromul Marinesco-Sjögren. A fost omagiat prin acordarea unui premiu la Madrid, pentru cercetările sale, în anul 1919.

A realizat primul film științific din lume cu ajutorul operatului Constantin M. Popescu: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”, filmând pacienții de la spitalul Pantelimon.

În 1916, a pus bazele în studiul histologiei, prin studiul asupra structurii chimice a celulelor și țesuturilor cu ajutorul unor coloranți. De asemenea, a fost printre primii oameni de știință care a folosit reflexele condiționate în aprofundarea dinamicii proceselor neuropsihice.

Activitatea sa a constat și în a forma oameni care să practice. Această echipă de specialiști a fost creată la spitalul Colentina. Tot aici, în cadrul activității sale de 41 de ani, a format Școala Românească de Neurologie. Era cunoscut pentru faptul că obișnuia să cumpere aparatură din banii proprii.

Gheorghe Marinescu s-a stins din viață la data de 15 mai 1938.

Surse:

ICR, „Gheorghe Marinescu”, data accesării: 03.08.2021, URL

Stănilă, Ionela, „Gheorghe Marinescu, savantul care a revoluţionat neurologia. Cum a ajuns un copil orfan un geniu al medicinei”, Adevărul, data publicării: 23.03.2019, data accesării: 03.08.2021, URL

Wikipedia, „Gheorghe Marinescu”, data accesării: 03.08.2021, URL

Ilustrație de: Iulia Maria Ignat