Doamna Maria Ghica
(1779 – 1871)
Maria Ghica s-a născut la Constantinopol, în anul 1779. Provenea dintr-o familie bună, fiind fiica Ruxandrei (n. Ghica) și a lui Constantin Hangerli, care a fost domnitor fanariot al Țării Românești, între 1797-1799.
După ce tatăl ei a fost ucis, în 1803 s-a căsătorit cu Grigore Ghica, care va deveni domnitorul Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica. Cei doi au divorțat, înainte ca soțul să ocupe poziția de domnitor. Separarea a fost justificată de către soț prin faptul că Maria l-a înșelat, însă, la momentul respectiv, era cunoscută relația lui cu Eufrosina Săvescu.
După ce a trăit în exil, la Paris, până în 1835, Maria Ghica s-a stabilit la Palatul Ghica-Tei. Deși despățiți, ea a ținut puternic să i se spună Doamna, deși nu a fost soție de domn.
S-a implicat în acțiuni caritabile și a reparat biserica de pe moșia sa, Fundeni, în anul 1860.
A trăit o viață lungă și a participat la toate marile evenimente ale secolului al XIX-lea. A murit în anul 1871, la Bruxelles.
Surse:
Ionescu, Aurel, „Străzi din București și numele lor”, vol. IV, Editura Vremea, București, 2015, p. 50-52
Ilustrație de: Amram Toma